Ce trebuie să ştii despre viitorul tău fotograf! Nu-ţi lăsa nunta pe mâna oricui!

       De cele mai multe ori, când mă întâlnesc cu potenţiali clienţi, aud aceleaşi lucruri, „Nu vrem fotografii ca ale părinţilor noştri, drepţi ca la fotograf. Vrem fotografii naturale, realizate de un fotograf suficient de abil şi de discret încât să nu se comporte invaziv şi să întrerupă evenimentul.”

      Vestea bună este că deja fotografia de nuntă se îndreaptă spre acest stil.  „Posing”-urile (sau momentele când fotograful trebuie să intervină), după parerea mea, ar trebui să aibă loc doar în timpul şedinţei foto şi nu într-un mod invaziv. Mirii trebuie să fie relaxaţi, nu aşezaţi la milimentru.

       Sunt şi excepţii însă – şi aici mă refer la acei fotografi care îi asează pe miri şi nuntaşi la „posing”-uri în absolut toate momentele nunţii, mutându-i de colo-colo pentru a crea imagini „perfecte”. Chiar vă rog, atunci când vorbiţi cu viitorul vostru fotograf de nuntă, să întrebaţi dacă procedează aşa. Nu mi se pare nimic mai rău decât să fii tras de mânecă toata ziua când, de fapt, îţi doreşti un fotograf care să surprindă nunta, asa cum este ea, să te uiţi peste ani la fotografii şi să retrăieşti momente, nu să te vezi crispat, aranjat la „posing”-uri rigide, care nu te reprezintă.

       Majoritatea fotografilor vor surprinde ziua nunţii aşa cum este ea. Acum, poate te întrebi, dacă toţi merg pe aceleaşi principii, rezultatele vor fi similare, nu? Deci, ce face ca o fotografie să fie bună şi după ce ar trebui să mă ghidez atunci când îmi aleg fotograful? După ce fel de fotografii ar trebui să mă uit în portofoliul lui de nuntă?

Cred că totul se rezumă la capacitatea de a crea o poveste prin fotografii. 

       Fiecare fotograf are stilul său de a spune povestea voastră prin imaginile sale. Felul în care percepe nunta influenţează fotografiile tale, cum le face, unde sunt pozitionaţi atunci când au loc evenimente importante. Astfel, poţi identifica cu uşurinţă câteva variabile cu care fotografii „se joaca” pentru a-şi impune stilul.

Lumina direcţionată

       Orice fotograf cu care ai vorbi ţi-ar spune că lumina face 90% din fotografie. Unul dintre cele mai bune moduri de a înţelege lumina este să ridici mâna cu palma îndreptată spre fereastră. Apoi, începi să roteşti palma şi vei observa diferitele moduri prin care aceasta este luminată şi umbrele rezultate din poziţia ei. Daca ţii palma direct spre fereastă, o vei vedea luminată integral, dar dacă o roteşti la 90 de grade fata de fereastră, va face umbră şi va crea o imagine ceva mai dramatică. Asta facem noi, fotografii, toată ziua. Analizam lumina. 

Aşa că, atunci când vei analiza un portofoliu, vei începe să observi că ne jucăm cu lumina diferit. 

       Fiecare fotograf are un stil anume, iar fotograful „perfect” are stilul cu care tu rezonezi. Uitaţi de recomandări ”cel mai bun este este bun x sau y”, analizaţi şi decideţi singuri!

Compoziţie

         După lumină, următorul lucru la care ar trebui să te uiţi este compoziţia. Nu vreau să aprofundez foarte tehnic, în principiu se referă la „setup” şi elementele care compun fotografia. Ce „setup” a făcut fotograful pentru a crea imaginea? Chiar dacă fotografiem nunta, aşa cum este ea, ne uitam după moduri diferite de a face fotografiile.

       Uite un exemplu mai jos, o fotografie cu mirele şi tatăl lui, diferită faţă de o simplă fotografie de grup. 1. mirele este în spate, 2. tatăl lui care abia coborâse scările, 3. reflexia în geam - astfel am reuşit să aduc două planuri într-unul singur. 

       Din astfel de cadre reuşesc să creez povestea, după ore de fotografiere, obţinând astfel un rezumat în câteva imagini care te trimit acolo, în mijlocul evenimentului, cu atmosfera şi emotia acelei zile.

       Puneţi întrebarea, sunt toate fotografiile făcute din acelaşi unghi şi perspectivă? Cum face fotograful lucrurile intersante? Sunt momente, precum cel de mai jos, când fotograful „intră în acţiune”? Orice te face să simţi că „eşti acolo” este, din punctul meu de vedere, o compoziţie buna.

Echipamente

       Totul se rezuma la echipament nu? Ai aparat bun, ai poze bune! Tot ce am citit pe net, legat de „fotograful perfect” te îndeamnă să întrebi „Ce echipamente folosiţi?”. Dacă nu lucrezi, la rândul tău în domeniu, sincer, mi se pare pierde de timp. O să-ţi răspund, 6d, 16-35 mm, 24-70 mm, 50 mm, 100 mm. Te-am convins, semnăm? :)

       Fiecare dintre noi, fotografii, ne „personalizăm” trusa foto cu echipamente care răspund cel mai bine stilului nostru. Dacă nu am un 70-200 mm, cum au majoritatea, nu înseamnă că am o lentilă lipsă, pur şi simplu, nu mă ajută. L-am avut până anul trecut, l-am vândut pe bani puţini :).

       Părerea mea personală, atunci când te uiţi la fotografii, acestea trebuie să fie clare, „sharp” cum zicem noi. Dacă sunt „soft”, uşor neclare, „vignetate” sau fete albe şi fundaluri negre, probabil că fotograful foloseşte aparatul foto împrumutat de la bunici. 

      Un pont - dacă pot să-i spun aşa – în discuţia cu fotograful, întreabă-l şi despre cum vede el o nuntă, chiar dacă probabil ţi-ai cam dat seama de asta din portofoliul lui. Până la urmă, este vorba despre o poveste în imagini, cu glasul lui.

        Aşa că întrebă-te, îţi place stilul lui? Sunt fotografiile sale „sharp” sau „soft”? Povestea pe care o va spune fotograful prin viziunea lui, este şi a ta, este despre tine?

Concluzie

       Cred că pare multă informaţie, aşa că o să simplific: „Iţi plac fotografiile lui?”.  Daca nu prea te pricepi la critica artistică, nu-i nici o problemă, ignoră întrebarea şi treci direct la a doua. „Iţi place fotograful ca persoană, caracter?” Deşi nu pare la prima vedere, să ştii că acest aspect este mult mai important decât lumina, compoziţia, tehnica etc.

Sper că aceste sfaturi iţi vor fi de un real folos în găsirea fotografului de nunta „perfect” şi te invit mai departe să arunci o privire în portofoliul nostru.

Cristi Mocanu, fotograf GRAFIX STUDIO